sâmbătă, 4 mai 2013

Un carusel

O chestie foarte faină găsită în ultima carte a lui Șubă dintr-o partidă jucată în 2009 între două programe.


Aici negrul a jucat 32...Tc5 amenințînd mat. Negrul a răspuns cu 33.Nf4 și s-a ajuns în poziția următoare:



Acum calul negru execută un carusel splendid în jurul regelui alb aflat în centru și se oprește abia la c3 de unde atacă în furculiță atît regele cît și dama:

33...Cf2+ 34.Re3 Cg4+ 35.Re4 Cf6+ 36.Re3 Cd5+ 37.Re4 Cxc3+



Mie manevrele acestea geometrice îmi plac mult mai mult decît sacrificiile brutale...
(Partida s-a terminat astfel: 38.Re3 Cxb1 39.Txb1 Txa5 40.Tbf1 Ta3+ 41.Re4 Txf3 0-1)

luni, 1 aprilie 2013

Turneul Candidaţilor

Azi s-a terminat Turneul Candidaţilor de la Londra. Un turneu care va rămîne în istorie. Sper să mai am chef să scriu aici cîte ceva, dar deocamdată doar o idee despre ultima rundă: Kramnik, cu negrul, a forţat cîştigul şi în furtuna pe care a provocat-o pe tablă l-a prins şi pe Carlsen de la masa alăturată, făcîndu-l să se înece şi el.

Aici e un interviu cu Anand despre turneu. Sînt 100% de acord cu tot ce zice, în special partea despre Kramnik.

Iar aici este arhiva transmisiilor live (sper că va rămîne acolo pentru veşnicie!).

marți, 19 martie 2013

O mutare liniștită

Se întîmpla în 1984 la Alba Iulia. Avea loc, dacă țin bine minte, semifinala campionatului național feminin. Într-o sală alăturată cîțiva chibiți jucau șah. Un CM bun pe care-l bătusem nu știu cum în Cupa Celor 4 Orașe, dar care îmi era foarte simpatic, m-a recunoscut și mi-a propus să jucăm, probabil dorind să-și ia revanșa. Era oricum mult mai bun decît mine. Prima partidă a fost o Siciliană Paulsen și am cîștigat-o cu negrul, deși la un moment dat am gafat și mi-am retras mutarea. S-a uitat ciudat la mine, dar cum partida era amicală a lăsat să treacă de la el. În a doua partidă parcă a fost Apararea Alehin și s-a ajuns în poziția de mai jos cu albul la mutare (nu mai țin minte poziția exactă, dar schema e aceeași). Am făcut o mutare liniștită, după care adversarul a căzut pe gînduri. În timp ce el încerca să găsească un răspuns, descopeream și eu stupefiat că mutarea mea cîștiga imediat. După o îndelungată gîndire, negrul, negăsind nicio soluție, a cedat, după care s-a ridicat de la masă năucit.

HG - R. Csiszar, Alba Iulia 10 nov. 1984

Albul mută

A fost o întîmplare fericită, de fapt, noroc chior, dar o socotesc cea mai faină mutare pe care am făcut-o vreodată.
Mutarea cîștigătoare a fost 1.♖c2-c1!

O mică șmecherie

Dintr-o partidă prin corespondență care s-a terminat azi-dimineață.

În această poziție super-pierdută, albul și-a încercat ultima șansă și a mutat 36.f6. Poate negrul să ia turnul?



Da! A urmat:

33... Rxe3 34.f7

Reușește albul să-și promoveze pionul? Ce mută negrul aici?



34...Tf1!

Acum, după 35.f8D urmează 35...Nd1+ 36.R~ și 36...Txf8. Albul a cedat.