Cred că în sfîrşit am învăţat o chestie pe care mi se părea că nu voi putea să o învăţ vreodată: matul cu calul şi nebunul! Pentru mine asta era ceva ca Sfîntul Graal, iar păţania prin care a trecut MI M.G. la Eforie în 1999 n-a făcut decît să mă înfioare şi mai mult. Ce n-au reuşit toate cărţile de finaluri ale lui Averbach a reuşit un simplu articol din Wikipedia: metoda triunghiurilor lui Deletang este foarte simplă şi de jucat şi de memorizat. Ieri m-am antrenat cu Houdini pornind de la cea mai proastă situaţie pe care mi-o imaginez: calul şi regele tare în colţuri, nebunul în centrul unei laturi ale tablei, iar regele slab în centru. O singură dată mi-au trebuit peste 50 de mutări pentru mat (53), deşi de cîteva ori am fost periculos de aproape de limită (47 şi 46). Trebuie să-mi perfecţionez tehnica de intrare în primul triunghi pentru că de acolo nu mai am probleme. Ideea pe care am găsit-o este să aduc regele în centrul mic cît mai repede şi să pun calul şi nebunul la doar una sau două mutări distanţă de intrarea în dispozitivul pentru primul triunghi, pregătite să formeze la fel de uşor fie triunghiul pe partea dreaptă, fie pe cea stîngă, în funcţie de decizia regelui slab.
Ultimul caz: Ushenina - Gyria, Geneva 2013
Și un exemplu de cum se face: Karjakin - Grisciuk, Moscova, "Turneul Piterenka" 2012 (blitz)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu